Vreau totul

Ceva s-a schimbat, acum mereu imi bantui visele

Incet incet te-ai strecurat in inima mea

Chiar daca nu eram pregatita sa iubesc,mi-ai schimbat gandurile

Si sper ca si eu am un loc acolo in inima ta

Sper ca acum fac si eu parte din ea.

Tot ce iti spun vine din inima acum

Dar un gand nu-mi da pace, poti alege un singur drum...

Ori ma iubesti si ramai cu mine noapte si zi,

Ori pleci, iar drum de intoarcere nu va mai fi.

Decat sa ramai si sa ma minti ca tii la mine

Mai bine dispari, incet incet voi uita de tine.

Ofera-mi tot ce ai si nu te indoii de ce vrei niciodata

Caci daca nu eu sunt ceea ce vrei, te rog sa pleci odata!

Inima mea nu mai poate indura o alta rana facuta de iubire

Acum eu doar sper ca tu ma vei vindeca si nu ma vei parasii

Pentru ca incet incet pe inima mea pui stapanire.

Iar daca totu-i un joc si nu-ti pasa deloc de mine

Eu zic sa pleci acum si nu-mi va mai pasa de tine.

Spune-mi acum o sa alegi vreun drum?

Eu nu pot rezista daca tu vei ramane indiferent

Nu vreau sa traiesc doar o iubire de moment.

Imi este greu si astept un raspuns

Nu ma ignora si zi-mi ce ai de zis!

Sfarsitul

Merg pe drum imbata de fum

Merg orbeste lovindu-ma de oameni

Par a ma grabii

Dar nu am unde ma duce

Nici unde ma intoarce

Caci am lasat totul in spate

Poate ma indrept inapoi spre trecut

Dar nu, caci el este departe

Alerg speriata de ce-a fost

Dar vantul ma trage in spate

Imi fac sperante desarte...

Ce cred eu? Ca totul va fi ca inainte?

Ce naiva! Nimic nu se va schimba

Doar eu, eu si simtirea mea

Ma simt ca un trup golit de organe

Mi-e frig caci inauntru am ramas rece

Sunt doar o carcasa goala ce a adapostit

Un suflet parasit si ranit.

Sangele fierbinte al inimii arde ucigator

Si lasa in urma cicatrici ale trecutului nefastu

Atat de uscate imi sunt buzele acum

Atat de rece ma plimb pe drum

E vara...dar simtirea-i moarta

Caci inima a incetat de mult sa bata

Imi indrept privirea spre soare

Unde e? Nu-; vad, caci se ascunde in uitare...

Imi cobor privirea spre pamantul mult prea aspru

Vantul furios a secat de viata totul

Este vineri...este sfarsitul.

O zi din viata unui om

Cum sa mai crezi in basme, in printi si in printese

Cand chiar la usa ta sunt asa multe maturarese

Atatia caini ce urla cand noapte tu te culci

Iar ei cu foamea-n gat...nu credeai ca's asa de multi

Cand ziua-ti bate-n geam iar ceasu' suna de zor

Nu poti spune "nu" si din pat te cobori

Cafeaua-i mai amara ca-n alte dimineti

Poate ai uitat zaharul sau poate vrei sa nu te mai imbeti

O ceasca de cafea iti limpezeste mintea

Chiar daca ti-o drogheaza sa nu mai vezi toata suferinta

Suferinta in care se scalda fiecare fir de praf, fiecare vietate

Toate animalele vii si toate cele moarte

Ziua plimbandu-te pe drum

Te ineci in praf, in gunoaie si in fum

Ti-e scarba de tine si de ce vezi imprejur

Ti-e frica de ce va fi maine si alergi ca un prost de unul singur

In drmul tau pustiu mai inalnesti un caine

Ce disperat infuleca hulpav un colt de paine

In departare vezi un cersetor ce arunca-o piatra de marimea unui pumn

Doboara creatura, ia painea, o adulmeca...om nebun!

Ajungi acasa si te trantesti in pat

Pari asa de obosit, asa de sfaramat, deshidratat...

Evenimente triste tot timpul se petrec

Si alaturi de ele clipele tale trec si trec...

Ai vrea sa fii neutru, sa fi nepasator, sa fii lacom ca altii

Dar sufletul ti-e gol, in trupul putred de-atatea suferinti

Ai vrea sa nu mai simti bataie inimii si sa ramai rece

Sa treci pe langa lume, iar ea pe langa tine

Dar nu este asa viata si ranile lumii

Tot pe tine te dor, iti da suferinta amaraciunii...

Ti-am zis sa pleci!

Chiar crezi ca-mi poti comanda viata?!

Afla ca te inseli!

M-am saturat de tipete si urlete

Acele amintiri nu ai cum sa le speli

Dispari o data pentru totdeauna

Caci sunt satula de a ta prezenta

Daca-mi mai vorbesti sau nu, mi-e totuna

Nici nu-mi pasa de a ta absenta

Vreau doar sa pleci departe

Caci nu mai vreau sa-ti vad chipul

Du-te! rau nu o sa-mi para ca pleci...

Du-te! sper ca acest moment sa fie ultimul

Cand o sa ma mai ranesti.

Du-te! pleaca! evapora-te si dispari!

Cu ochii-mi plansi iti zic sa pleci

In a mea lume nu vreau sa mai reapari

Ti-am zis sa pleci!

Nu esti asa de importanta precum ti-e titlul

M-ai avut candva in trecut dar m-ai pierdut

Afla ca nu iti mai meriti locul

Afla ca nu mai exista un nou inceput

Oare sunt nerecunoscatoare?

Dar de ce oare tot eu sunt vinovata?

Oare am fost o profitoare?

Dar ce? nu am vrut eu viata! mi-a fost data!

Pretul pe care il platesc este mult prea mare

Imi tot spui ca iti sunt datoare...

Ia-mi viata, ia-mi inima, ia-mi trupul

Ia-mi tot! Dar lasa-mi libertatea

Lasa-mi sufletul si gandul

Pleaca! nu-mi pasa care-mi va fi soarta

Nu-mi pasa daca prin viata mea a-i sa mai treci

Ti-am zis sa pleci!

Simt

Simt cum imi fierbe sangele in vene

Simt cum o carapatura prinde contur

Simt cum craniul meu se despica usor

Iar sangele mi se prelinge pe fata mult prea incordata

Un suvoi furios de un rosu aprins curge nestapanit

Simt cum inima imi pulseaza cu furie sangele

Imi simt mainile mult mai grele

Imi simt trupul mult prea usor

De as vrea as putea chiar acum sa zbor

Vinisoarele capului aproape plesnesc

Stiu ca nimic din toate acestea nu este firesc

Stiu ca intr-un final imi voi gasi sfarsitul

Caci sunt satula de viata, imi simt putred trupul...

Regretul

E prea mult fum in jurul meu

Am ochii iritati de nesomn

Ma uit in oglinda si parca numai sunt eu

Scaribita de realitate ii cer o tigare unui domn

Ce s-a intamplat cu mine?

Unde a disparut adevarata mea fata?

Am ramas doar un suflet gol ce tine,

In el, doar aburi de gheata

Am un gust amar in gura si doar o melodie in minte

Ma gandesc la ce am facut si regret acum

Ce rost mai are sa duc atatea lupte?

Nu ar fi mai bine sa imi vad de drum?

Drumul vietii mele este mult prea sters, prea infect

Pustiu....doar asta vad in departare

Doar un om perfect

Poate face fata la aceasta intamplare

De ce nu mai ma simt demn?

De ce ma doare fapta savarsita?

Stau langa un gard rupt proptita de o scandura de lemn

Imi simt inima cum moare, moare ofilita

Caldura n-o mai simt, durerea nici atat!

Caci sunt pe jumatate moarta

Insangerata, deshidratata, vinovata!

Povestea trecutului

Acum ca tot s-a sfarsit si lacrima s-a uscat

Am realizat ce insemni cu adevarat

Un simplu vers dintr-o trista melodie

O simpla adiere a crivatului

O simpla ratacire a gandului

Un simplu nimic ce inca imi bantuie inima

Un om ce si-a lasat amprenta

Pe sufletul meu atat de peticit de suferinti

Pe sufletul meu vesnic arzand de dorinti

Pe mine, pe fiinta mea toata

Ce nu mai este ca alta data!

Acum gandidu-ma la timpul ce-a trecut

Pot spune ca nimic din ce-am vrut nu s-a petrecut

N-a fost nimic din ce-ar fi putut sa fie

Si tot ce-a fost, devreme s-a sfarsit

N-a fost decat un gand, o scurta nebunie

Ce n-a durat nici juma' de vesnicie

N-a fost decat un searbad inceput

Ce l-am injunghiat si l-am doborat

N-a fost decat un simplu joc

A doi copii nematurizati ce au spus stop!

Intoarce-te!

Ai aprins un foc ce ma mistuie

Si nu l-ai lasat sa arda jucaus

L-ai abandonat in iluzia fumului

iar acum ma chinui sa il sting

Vars suroaie de lacrimi

Sperand ca se va stinge intr-o zi

Oh! de ce ai plecat fara sa-mi stingi focul inimii?

De ce m-ai parasit lasandu-mi iluzia gandului?

Revino! si stinge-mi focul din mine

Caci nimeni in afara de tine

Nu va putea sa-l stinga vreodata de tot

Nimeni, niciodata nu va putea ajunge in acest loc

Focul inimii mele sta ascuns inauntrul sufletului

Iar nimeni in afara de tine nu are cheia

Nimeni in afara de tine nu are frumusetea

Care deschide usa permitand accesul

La un suflet peticit de atata suferinta

De atatea lacrimi

Am crezut...

Am crezut intr-o noua zi,intr-un nou inceput

Am crezut ca pot traii si pot visa

Tocmai de aceea m-a durut

Am crezut in fumul facut din arborii suspinelor

Am crezut in puterea gandurilor

Am inchis ochii mintii si am deschis fereastra sufletului

Poate imi doream sa descopar ceva nou

Sa cred in arhitectul universului

Dar realitatea m-a dezamagit

M-a lasat abandonat si parasit, umilit

Vine o vreme-n care nu mai pot visa

Speranta pare doar o simpla amagire

In trupu-mi putred imi simt inima

Se stinge in tacere

Nimic nu-mi place, nimic e viata mea

Mi-e falsa veselia si nu mai sper nimic

Sunt gol de sentimente si rece-mi inima

Iar ziua trece, trece 

Prezentul ma lasa rece...

Vreau sa uit!

Azi vreau doar sa plang, 

Sa-mi las lacrimile sa-mi curga in voie

Sa nu ma opresca nimeni si nimic

Este una din acele zile in care vreau sa fiu doar eu

Doar eu si cu mine,

Sa-mi aud sufletul cum plange in tacere

Fara vreo intrerupere din exteriorul sec

Si lacrima aceea din coltul ochiului meu care se zbate

Sa-mi spuna de ce-i asa de ciudata viata

Este ciudat sa te trezesti intr-o zi banala

Si sa realizezi ca totul nu este asa cu ti-ai fi dorit

Ca nimic din ce te-ai rugat nu s-a inplinit

Am obosit sa accept totul si sa merg mai departe

Am obosit!

Si as vrea sa uit de tot si toate!

Sa uit ca am trait!

Oare

Oare am gasit ce atat de mult timp am asteptat?

Oare tu sa fii cel mai bun lucru care mi s-a intamplat?

Oare viata incepe din momentul cand te indragostesti?

Oare a meritat sa suferi si apoi sa iubesti?

Oare tu esti raspusul la a mea intrebare?

Oare timpul ne va mai da o a doua incercare?

Te-am gasit pe tine, deci a meritat asteptarea

Ai zambit la mine asa a fost sa fie intamplarea

Acum pot simtii din nou ca traiesc

Chiar daca pana acum am fost moarta si acum ma trezesc

Mi-am pus atatea intrebari pana sa apari tu

Acum o eroare ne desparte..oare timpu' ne va spune nu?

Am gresit

Am gresit c-am incercat sa te visez

Si chiar ma intreb de ce sa te mai pastrez?

Sunt ratacita in gandurile mele reci

Iar tot ce fac si tot ce zic sunt ca niste sageti

Se intorc impotriva-mi atacandu-ma

Iar eu raman sangerand si plangandu-ma

 In fiecare noapte iti aud glasul ascuns in soapte

Te pot ierta, dar nu pot in uitare

Sa te ascund...durerea-i mult prea mare!

Si disperata caut raspusul la intrebarea urmatoare:

De ce nu m-am gandit mai bine oare?

Regretele nu-si au rostul

Timpu' a trecut

Acum sunt din nou o straina pentru tine

Cum am fost la inceput

Stiu prea bine

Dar..poate candva te voi revedea

Poate candva ne vom putea ierta

Poate candva vom rade de ce s-a intamplat

Hai sa incepem chiar acum! sau s-a terminat?

Taci!

Taci,

Nu vreau sa ma trezesc din prea dulcele meu vis

De ce te uiti asa la mine crucis?

Ti-am zis sa taci,

Sa nu-mi tulburi linistea iluziilor secate

De magia inimii mele insangerate.

Ce-mi vorbesti tu mie despre adevar si minciuna

Chiar nu vezi ca tu insuti ai fost o gluma?

Viata imi apartine asa ca o voi trai

Chiar daca in final nu fac altceva decat a muri.

Taci,

Si treci pe langa mine

Ocoleste-ma dar priveste inapoi

Spune...ce vezi? o copila ce viseaza?

Poate asa am ramas dar chiar te intereseaza?

Taci,

Da chiar tu sa taci

C-am obosit si vreau sa dorm

Si vreau sa mor.

O lume a mastilor

       

Se spune ca prin lacrima te speli de pacate, de mizerie... atunci de ce este privita lacrima ca o forma materializata a unui suflet chinuit ce simte nevoia sa se descarce? aceasta reprezinta singura definitie a unei lacrimi? De ce trebuie sa-mi ascund lacrimile de intreaga lume doar pentru ca nu se intelege adevarata semnificatie a acesteia? Lacrima nu reprezinta numai tristete, nu reprezinta numai durerea ce se revarsa in suroaie scurgandu-se pe orazul poate prea obosit de atatea rasete, ea reprezinta puritatea, puritatea Domnului, unul dintre putinele daruri ale raiului ce a supravietiut pe Pamant. Un om care nu a plans niciodata nu se poate considera pur din punct de vedere sufleteste caci trupeste nimeni nu este pur, ne-am infectat cu placerile noastre lumesti desprinse din infern contura-le cu "aura divina" inselatoare, ce ne indruma inspre pacat. Puritatea sufletului este tot ce ne-a mai ramas iar aceasta poate fi redata prin lacrima: acea bobita de cristal ce straluceste timid in demersul ei spre pieire, cand nemilosi o indepartam de pe obrazul nostru , iar in urma acesteia raman urmele puritatii ce se fac disparute caci omul revine la prea obisnuita sa masca a zambetului ce uita sa si-o mai dea jos. Acea masca aparent inselatoare, caci buzele pot face si spune multe dar ochii...ochii sunt oglindele sufletului. Nici cei mai instruiti actori nu pot pacalii ochii sa scanteieze de fericire daca sufletul plange in tacere. Dar lumea continua sa-si poarte masca unui zambet sec si scarbit de exterior.

Prietenie rece

Pe zi ce trece esti din ce in ce mai rece

Te-ai departat atat de mult, te-ai schimbat

Te-ai invaluit in iluzia dulcelui-amar ce trece

Tu chiar nu realizezi ce s-a intamplat cu adevarat?
Unde este acea sclipire de copil in ochii tai?

Unde este entuziasmul ce-ti cuprindea inima?

Unde este pofta de viata cand ne jucam noi doi?

Unde este increderea ce mi-o daruiai deapururea?

Spune unde?

Cand vorbesc cu tine iti simt raceala

Cand vorbesti cu el iti simt infierbanteala

Oare trebuia sa facem juraminte

Sa legam mii si mii de cuvinte? 

Doar pt a ne asigura ca viata nu ne va purta

Pe o asemenea directie?

Asa de seaca, fara puls si plina de infectie?

Spune-mi! de ce te-ai racit si te-ai indepartat?

Spune-mi! caci am nevoie de un prieten chiar acum! imediat!

Scopul existentei mele

     

Ma trezesc ca de fiecare data in intuneric, numar clipele pana cand lumina imi va strapunge sufletul sangeriu. Intunericul si singuratatea ucid cu cruzime orice urma a vietii. Imi ghidez pasii orbeste prin haosul negru al noptii,dar nu ajung nicaieri, caci nu am un scop concret pe care sa-mi pot construi stalpii de sustinere ai credintei in mine si in altii, ai credintei in viata. Ratacesc fara sa stiu unde si de ce. Un razboi glacial al suferintei, al durerii si al singuratatii a luat sub stapanire lumea de mult trecuta, candva infloritoare, candva fericita. Cand mintea mea isi recapata luciditatea, pentru cateva clipe devin constienta de existenta mea. Cine sunt eu? Sunt un naufragiat al noptii ce isi investeste sperantele in rotatia infinita a vietii ce exercita o iesire din individual. O definitie prea pompoasa pentru un om atat de banal? Probabil...este doar una dintre definitiile pe care am incercat s-o atribui fiintei mele. Raspunsurile unui intreg abis de intrebari curg prin mine ca printr-o cascada.Imi repet in minte sintagma, incerc, caut, insa nu gasesc...scopul existentei mele.

De prea mult aer am impartit timpul in respiratii cosmice sufland vise infantile spre ceea ce a mai ramas...un "eu" ratacit in lume ce traieste doar pentru a muri in zadar,o carcasa goala a unui suflet inexistent pe care l-am pierdut.Dar de ce sa-mi mazgalesc putina fericire care mai mi-a ramas cu cristale diafane ce se vor sparge in inima mea sangeranda?Ma gandesc la fericirea mea ca la o tanara rima, prizoniera intr-o mahala in care se contopesc o nemarginire de apusuri,o cugetare din statica uitarii in care se nasc rand pe rand lacrimile...va asteptati la zambet? ei bine viata mea nu tine cont de zambete, niciodata nu ma voi intreba cat am zambit azi,ci :oare cate lacrimi mai mi-au strapus obrazul?tot atatea ca ieri sau mai multe? Eu nu vad lacrima ca pe o pata neagra ce trebuie evitata cu orice chip, nu, eu vad lacrima ca un mod de a spala sufletul, de a-i aduce acel suras iarasi, de a-l face sa se simta iar viu.In lacrima m-am regasit si o port cu mine pretutindeni, sta ascunsa in spatele unui zambet fals si poate neconvingator, nu o poti vedea dar ea este acolo, aproape de mine gata sa-mi spele sufletul in orice secunda.

Un alt regret

Ma simt ca o broasca disecata pe masa

Simt ca imi pierd masca, nu-i in intregime ramasa

Incet incet lumea imi descopera sufletul

Ma analizeaza si ma abandoneaza cu timpul

Toti au cate un interes, ma vad, ma intreaba si pleaca

Toti cauta cate un raspuns si totusi parca...

Parca asta nu este viata lor, atunci de ce se mai intereseaza?

Toti vor sa ma ajute, dar pe mine ma intreaba?

Toti imi vor binele, dar aflati ca nu ma intereseaza

Nu vreu sa fiu ca o broasca la disectie

Sa descoperiti voi un alt suflet plin de infectie

Sa va mirati de unde vin si incotro ma indrept

Sa ma vorbiti pe la colturi, sa ma considerati un prost pe nedrept

Asta am evitat intreaga mea viata

Si acum tu mi-ai schimbat intreaga mea fata

M-ai pus la expozitie

Ca un exemplar pe cale de disparitie

Oamenii cu care ma intelegeam se uita la mine cu mirare

Ma privesc intens caci imi curg lacrimi amare

Si poate se intreaba: "Oare cand se va opri din plans?

Oare cand va realiza ca a ajuns un subiect de ras?"

Iti multumesc caci acum sunt considerat un ciudat

Daca inainte doar credeam acum am realizat ca totul este adevarat

Lectie de viata:

Sa nu-ti deschizi niciodata sufletul pe fata

Ascundeti gandurile in aceasta viata

Astfel vei fi un om normal, un om banal

Nu vei mai trezii atata interes

Si nu-ti va mai provoca atata stres

Cu totii invatam din greseli, caci gresim mereu

Dar de data asta nu voi mai gresi eu!

Lupta zadarnica

Cineva mi-a spus odata: 

Destinului nu te poti impotrivii mai fata!

Dar eu nu am dat crezare

Si uite-ma...ma plang de a mea intamplare:

Mi s-a dat o sansa si am ratat-o! 

N-am stiut cum sa o folosesc si am scapat-o  

Acum ma judec singura de propria-mi greseala,

Stau si plang..pt ca toate acestea imi lasa gura amara

Imi zic in gandul prea plini de suferinte

Uita-te! puteai fi acolo arzand de dorinte

Dar acum ai ramas aici singura si rece

Stai, te uiti pe geam...realizeaza o data ca timpul va trece!
Vorbesc cu mine insumi ca un nebun drogat pe vecie

Imi este foarte teama ca in delirul meu pot face o prostie

Dar ce mai conteaza? caci sansa-mi e ratata

Oh! Doamne nu ma abandona si ma iarta!

Da-mi a doua sansa si promit ca o voi pretui

Da-mi-o Doamne si promit ca nu ma voi mai prostii

Nu voi mai alerga dupa viitor caci el oricum va veni

Va veni! stiu sigur! nu ma va dezamagii!

Acum eu doar astept o a doua sansa...

Iar asteptarea-i cruda..nemiloasa

Dar voi indura caci a fost gresala mea

Si eu mi-o voi asuma si voi incerca a lupta

M-am decis! Nu voi mai renunta!

Aparentele inseala

Lumina poate parea atat de inselatoare

Crezi ca zambesti si vezi culori dar iti curg lacrimi amare

Sufletul ti-l vezi din aur, dar defapt este de fier

Te gandeai ca ti-ai uitat trecutul, ca nu mai exista un ieri

Uitata-te inapoi...atatea lacrimi te ineaca

Poate candva lacrimile se vor opri ,poate numai daca...

Vei inceta sa mai visezi, priveste lucrurile la rece

Nu mai alerga pe nori,caci timpul asta trece

Lasa iubirea, lasa visul si dorinta

Lasa placerile lumesti si intampina credinta!
Chiar nu vezi ca aici nu e locul tau?

Gandeste-te ca asta nu va dura mereu si mereu

"Savureaza clipa!", prostie omeneasca,

Este doar o amagire, doar o vorba prostesca!

Lumea-i altfel acum

Nu poti fi sigur ca o vei lua pe acelasi drum.

Uita de lume si de tot ce te inconjoara

Uita ca mai exista si altii ,astfel nu vei mai purta o povara.

Vad din nou lumina

Cateodata realitatea pare atat de sumbra

Dar o raza  strapunge intunericul abisal

Da! acum pot vedea, pot vedea o lumina

Gata! s-a terminat! nu mai ma tarasc prin canal.

Simt din nou caldura inimii

O simt iar cum bate, bate libera pulsand sange de un rosu aprins

Nu mai este afectata de rautatea lumii

S-a eliberat de stramtoarea monotonului, nu s-a mai stins

Emotia aceea de mult uitata a revenit

In oglinda ce reflecta sufletul se vede zambet si culoare

Prima data cand am privit-o am ramas uimit

M-am blocat mirandu-ma de intamplare

Si totusi poate va trebui sa ma obisnuiesc cu aceasta noua stare

Caci este a mea, nu-i mai apartine altcuiva

Am inceput sa vad iar norii albi,serafici de matasa

Candva eram o umbra, moarta, stearsa

Rupta parca din apusul cel rosiatic si sangeriu

Eram gata gata sa ma arunc in orice rau

Suferinta si mizeria nu o mai puteam suporta

Dar orice are un sfarsit deci ea a disparut din calea mea.