O lume a mastilor

       

Se spune ca prin lacrima te speli de pacate, de mizerie... atunci de ce este privita lacrima ca o forma materializata a unui suflet chinuit ce simte nevoia sa se descarce? aceasta reprezinta singura definitie a unei lacrimi? De ce trebuie sa-mi ascund lacrimile de intreaga lume doar pentru ca nu se intelege adevarata semnificatie a acesteia? Lacrima nu reprezinta numai tristete, nu reprezinta numai durerea ce se revarsa in suroaie scurgandu-se pe orazul poate prea obosit de atatea rasete, ea reprezinta puritatea, puritatea Domnului, unul dintre putinele daruri ale raiului ce a supravietiut pe Pamant. Un om care nu a plans niciodata nu se poate considera pur din punct de vedere sufleteste caci trupeste nimeni nu este pur, ne-am infectat cu placerile noastre lumesti desprinse din infern contura-le cu "aura divina" inselatoare, ce ne indruma inspre pacat. Puritatea sufletului este tot ce ne-a mai ramas iar aceasta poate fi redata prin lacrima: acea bobita de cristal ce straluceste timid in demersul ei spre pieire, cand nemilosi o indepartam de pe obrazul nostru , iar in urma acesteia raman urmele puritatii ce se fac disparute caci omul revine la prea obisnuita sa masca a zambetului ce uita sa si-o mai dea jos. Acea masca aparent inselatoare, caci buzele pot face si spune multe dar ochii...ochii sunt oglindele sufletului. Nici cei mai instruiti actori nu pot pacalii ochii sa scanteieze de fericire daca sufletul plange in tacere. Dar lumea continua sa-si poarte masca unui zambet sec si scarbit de exterior.

Prietenie rece

Pe zi ce trece esti din ce in ce mai rece

Te-ai departat atat de mult, te-ai schimbat

Te-ai invaluit in iluzia dulcelui-amar ce trece

Tu chiar nu realizezi ce s-a intamplat cu adevarat?
Unde este acea sclipire de copil in ochii tai?

Unde este entuziasmul ce-ti cuprindea inima?

Unde este pofta de viata cand ne jucam noi doi?

Unde este increderea ce mi-o daruiai deapururea?

Spune unde?

Cand vorbesc cu tine iti simt raceala

Cand vorbesti cu el iti simt infierbanteala

Oare trebuia sa facem juraminte

Sa legam mii si mii de cuvinte? 

Doar pt a ne asigura ca viata nu ne va purta

Pe o asemenea directie?

Asa de seaca, fara puls si plina de infectie?

Spune-mi! de ce te-ai racit si te-ai indepartat?

Spune-mi! caci am nevoie de un prieten chiar acum! imediat!

Scopul existentei mele

     

Ma trezesc ca de fiecare data in intuneric, numar clipele pana cand lumina imi va strapunge sufletul sangeriu. Intunericul si singuratatea ucid cu cruzime orice urma a vietii. Imi ghidez pasii orbeste prin haosul negru al noptii,dar nu ajung nicaieri, caci nu am un scop concret pe care sa-mi pot construi stalpii de sustinere ai credintei in mine si in altii, ai credintei in viata. Ratacesc fara sa stiu unde si de ce. Un razboi glacial al suferintei, al durerii si al singuratatii a luat sub stapanire lumea de mult trecuta, candva infloritoare, candva fericita. Cand mintea mea isi recapata luciditatea, pentru cateva clipe devin constienta de existenta mea. Cine sunt eu? Sunt un naufragiat al noptii ce isi investeste sperantele in rotatia infinita a vietii ce exercita o iesire din individual. O definitie prea pompoasa pentru un om atat de banal? Probabil...este doar una dintre definitiile pe care am incercat s-o atribui fiintei mele. Raspunsurile unui intreg abis de intrebari curg prin mine ca printr-o cascada.Imi repet in minte sintagma, incerc, caut, insa nu gasesc...scopul existentei mele.

De prea mult aer am impartit timpul in respiratii cosmice sufland vise infantile spre ceea ce a mai ramas...un "eu" ratacit in lume ce traieste doar pentru a muri in zadar,o carcasa goala a unui suflet inexistent pe care l-am pierdut.Dar de ce sa-mi mazgalesc putina fericire care mai mi-a ramas cu cristale diafane ce se vor sparge in inima mea sangeranda?Ma gandesc la fericirea mea ca la o tanara rima, prizoniera intr-o mahala in care se contopesc o nemarginire de apusuri,o cugetare din statica uitarii in care se nasc rand pe rand lacrimile...va asteptati la zambet? ei bine viata mea nu tine cont de zambete, niciodata nu ma voi intreba cat am zambit azi,ci :oare cate lacrimi mai mi-au strapus obrazul?tot atatea ca ieri sau mai multe? Eu nu vad lacrima ca pe o pata neagra ce trebuie evitata cu orice chip, nu, eu vad lacrima ca un mod de a spala sufletul, de a-i aduce acel suras iarasi, de a-l face sa se simta iar viu.In lacrima m-am regasit si o port cu mine pretutindeni, sta ascunsa in spatele unui zambet fals si poate neconvingator, nu o poti vedea dar ea este acolo, aproape de mine gata sa-mi spele sufletul in orice secunda.