Cum sa mai crezi in basme, in printi si in printese
Cand chiar la usa ta sunt asa multe maturarese
Atatia caini ce urla cand noapte tu te culci
Iar ei cu foamea-n gat...nu credeai ca's asa de multi
Cand ziua-ti bate-n geam iar ceasu' suna de zor
Nu poti spune "nu" si din pat te cobori
Cafeaua-i mai amara ca-n alte dimineti
Poate ai uitat zaharul sau poate vrei sa nu te mai imbeti
O ceasca de cafea iti limpezeste mintea
Chiar daca ti-o drogheaza sa nu mai vezi toata suferinta
Suferinta in care se scalda fiecare fir de praf, fiecare vietate
Toate animalele vii si toate cele moarte
Ziua plimbandu-te pe drum
Te ineci in praf, in gunoaie si in fum
Ti-e scarba de tine si de ce vezi imprejur
Ti-e frica de ce va fi maine si alergi ca un prost de unul singur
In drmul tau pustiu mai inalnesti un caine
Ce disperat infuleca hulpav un colt de paine
In departare vezi un cersetor ce arunca-o piatra de marimea unui pumn
Doboara creatura, ia painea, o adulmeca...om nebun!
Ajungi acasa si te trantesti in pat
Pari asa de obosit, asa de sfaramat, deshidratat...
Evenimente triste tot timpul se petrec
Si alaturi de ele clipele tale trec si trec...
Ai vrea sa fii neutru, sa fi nepasator, sa fii lacom ca altii
Dar sufletul ti-e gol, in trupul putred de-atatea suferinti
Ai vrea sa nu mai simti bataie inimii si sa ramai rece
Sa treci pe langa lume, iar ea pe langa tine
Dar nu este asa viata si ranile lumii
Tot pe tine te dor, iti da suferinta amaraciunii...
