Se spune ca prin lacrima te speli de pacate, de mizerie... atunci de ce este privita lacrima ca o forma materializata a unui suflet chinuit ce simte nevoia sa se descarce? aceasta reprezinta singura definitie a unei lacrimi? De ce trebuie sa-mi ascund lacrimile de intreaga lume doar pentru ca nu se intelege adevarata semnificatie a acesteia? Lacrima nu reprezinta numai tristete, nu reprezinta numai durerea ce se revarsa in suroaie scurgandu-se pe orazul poate prea obosit de atatea rasete, ea reprezinta puritatea, puritatea Domnului, unul dintre putinele daruri ale raiului ce a supravietiut pe Pamant. Un om care nu a plans niciodata nu se poate considera pur din punct de vedere sufleteste caci trupeste nimeni nu este pur, ne-am infectat cu placerile noastre lumesti desprinse din infern contura-le cu "aura divina" inselatoare, ce ne indruma inspre pacat. Puritatea sufletului este tot ce ne-a mai ramas iar aceasta poate fi redata prin lacrima: acea bobita de cristal ce straluceste timid in demersul ei spre pieire, cand nemilosi o indepartam de pe obrazul nostru , iar in urma acesteia raman urmele puritatii ce se fac disparute caci omul revine la prea obisnuita sa masca a zambetului ce uita sa si-o mai dea jos. Acea masca aparent inselatoare, caci buzele pot face si spune multe dar ochii...ochii sunt oglindele sufletului. Nici cei mai instruiti actori nu pot pacalii ochii sa scanteieze de fericire daca sufletul plange in tacere. Dar lumea continua sa-si poarte masca unui zambet sec si scarbit de exterior.
