Portret

Nu vei fi niciodata multumit cu propia viata

Pentru ca traiesti izolat, nu poti vedea in fata

Ti-e teama sa-ti mai pui in functiune ideile de mult apuse,

Gandurille ce pentru o secunda te-au incalzit sunt acum duse

Atatea reguli, atata monoton

Ti-e teama sa te mai gandesti la un maine si iarasi cazi in somn

Te cufunzi in transa sunetului

Zambesti involuntar, ametit de aroma drogului

Picaturi, suroaie de lacrimi de regret

Iti spala fata,atat de plina de dispret

Ochii rosii, mainile reci

Un portret perfect al unui nebun deci...

Nu ma judeca atat de aspru chiar daca

Am ochii goi,obrajii palizi, fruntea alba,

Am totusi o inima ,poate o inima de piatra

Dar tot o inima se cheama.

Vene mici, subtiri si rosii pulseaza, se umfla, se sfarma

Bate asemeni unui ceasornic patat de sangele vietii

Se dezvolta asemeni unei iubiri ce se alimenteaza cu sange si apa...

Cu toate astea sun un OM ,un om prins in abisul cetii.