Depresie...

Ma simt prinsa sub un clopot de sticla

Privesc lumea ce trece pe langa mine si ma uita

Eu sunt aici! dar cine sa stie?

Cand toti sunt pierduti , pierduti pe vecie...

Vreau sa ies de sub clopotul de sticla

Sa-l sfarm, dar nu pot si lumea iar ma uita

M-au abandonat cu o singura arma

ce ma consuma, ma doare, ma sugruma.

M-au lasat cu disperarea in mana

si incep sa tip, sa urlu, sa plang.

Incep sa bat cu pumnii in clopotu' conturat de minte, de gand,

si bat si tip si iar plang, dar tipatul se sfarma incet

Vocea nu ma mai asculta

Tipatul a ajuns la limita

S-a frant...

Tacerea a castigat in cele din urma

Si lumea isi continua viata, pana cand singuri si-o curma...